Translate

CONFERINŢE :







FILM:




Trăiesc în bucurie, linişte interioară, echilibru, înţelegându-i şi acceptându-i pe toţi şi continuând zi de zi să-mi respect valoarea mea fundamentală – LIBERTATEA.


"Fiecare soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal".


O SĂ FIE BINE, este nevoie, de optimism şi speranţă. PÂNĂ CÂND ?! (Un Anonim actual).



Un mare Maestru de Qigong, din România (AC), spunea într-una din conferinţele sale: “speranţa înseamnă o dezamăgire amânată” ; aceasta nu înseamnă abandonarea speranţei, ci îndemnul de a face ACUM ceea ce vrei să faci şi ceea ce eşti în stare.

Dar să vorbim despre energia orgonică şi despre orgonite !

Un ORGONIT – prin forma sa, dar mai ales prin compoziţia complexă (diverse cristale din cuarţ, pietre semipreţioase variate, minereuri diferite, răşini naturale, lemn, flori, frunze şi alte compozite – aşa cum le realizăm noi) crează o matrice vie – un miniportal – ce ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Modul de funcţionare este simplu şi foarte eficient.

Este ca şi când am avea o porţiune de munte (cu cristalele, pietrele şi minereurile lui) şi de pădure (cu flori, lemne diverse, răşină-seva copacilor) lângă noi, indiferent că suntem acasă, la birou, in trafic, etc. Această energie este pusă în mişcare de diferitele spirale (spirala fiind forma sub care circulă energia…) din interiorul dispozitivelor orgonice şi intră în contact cu energia apei (care este un cristal lichid) ce se găseşte în celulele şi în ţesuturile noastre, astfel calibrându-ne şi aliniindu-ne corpul fizic cu cel energetic şi mărindu-ne astfel corpul de lumină…


Aşadar, se întâmplă ceva conform zicalei: “ dacă Mahomed nu merge (nu poate ajunge) la munte, vine muntele la Mahomed”, iar mai departe totul decurge de la sine - apropo de inteligenţa materiei.

În rezumat…, un ORGONIT este un portal (mai mare, ori mai mic) energetic ce ne ajută la revigorarea corpului şi însănătoşirea lui.

Aveţi aici, diverse modele:

http://putereaorgonului.blogspot.ro/2013/06/catalog-de-produse.html


Pentru alte informaţii sunaţi la:

0728.678.853, sau la: 0751.911.613


Să auzim de la foarte bine în sus !


miercuri, 15 aprilie 2015

DE CE NU AU AUZIT OAMENII DESPRE ENERGIA ORGONICĂ...


Energia orgonică, esenţială pentru sănătatea oamenilor...



- La începutul anilor ’30 un doctor a detectat şi măsurat existenţa energiei eterice (energia vieţii, chi), pe care a numit-o orgonică. Potrivit Undergroundhealthreporter.com, el a descoperit şi că aceasta are o importanţă semnificativă pentru sănătatea oamenilor.

Medicii din Vest au negat ideea că oamenii sunt susţinuţi de forţe ale vieţii invizbile, sau de energia pranică, pe care chinezii o denumescc chi.
Scepticii consideră că aceste noţiuni sunt mai degrabă fantezii spirituale, în ciuda dovezilor aduse de către oameni de ştiinţă apreciaţi, cum ar fi Albert Einstein, care susţinea că aceste forţe vitale chiar există. Însă vesticilor nu le place să creadă în ceva ce nu poate fi cuantificat şi nici înţeles din punct de vedere raţional.

Cum arată forţa vitală privită la microscop?


În anii ’30 Sigmund Freud considera că modul în care oamenii îşi exprimă emoţiile şi sexualitatea este o reflecţie directă a acelui “ceva” energetic care există în interiorul lor.
Dr. William Reich a extins teoria lui Freud şi a identificat prin intermediul unei observaţii măsurabile ce reprezintă exact acel “ceva”. El a dovedit că această energie biologică se poate vedea la microscop şi a denumit-o energie orgonică. Are culoarea albastru strălucitor şi înconjoară fiecare celulă, ţesut şi organ viu.
Continundu-şi cercetarea, dr. Reich a observat că aceste câmp de energie albastră emană din fiecare animal, om, plantă, sau chiar munte. Fiecare are o aură albastră pe care o poartă pretitundeni.
Observaţiile dr. Reich au fost prezentate cu câţiva ani înainte ca primele fotografii făcute din satelit să arate că energia albastră înconjoară chiar şi pământul.
Încercând să valorifice puterea energiei orgonice, dr. Reich a construit un acumulator de energie orgonică, al cărui rol era acela de captare a energiei vitale din atmosferă.
S-a dovedit că acest dispozitiv unic încarcă seminţele cu energie fortifiantă, grăbind astfel creşterea plantelor. De asemenea, se pare că accelerează vindecarea arsurilor, a tăieturilor şi a altor răni, fiind capabilă şi de a reprima simptomele unor boli cronice precum cancerul. Pacienţii au folosit acumulatorul pentru a prelua energia orgonică în inimă şi plămâni. Per ansamblu, dispozitivul a avut un efect sănătos asupra sângelui, ţesuturilor şi organelor subiecţilor.
Dr. Reich urmărea şi descoperirea unei modalităţi de a detoxifia deşeurile radioative. El dezvoltase şi o metodă de influenţare a condiţiilor meteorologice bazate pe această energie biologică.

De ce nu am auzit de energia orgonică?


Din nefericire, americanii şi-au făcut un obiectiv în a suprima diseminarea metodelor de vindecare naturale şi au lansat un atac masiv asupra dr. Reich şi a studiilor sale.În 1955, FDA (organul care se ocupă de reglementarea alimentaţiei în Statele Unite) a ordonat ca toate cărţile şi jurnalele lui să fie interzise şi arse, iar el a fost trimis la închisoare pentru un delict tehnic.
Condamnarea a fost similară cu cea a lui Galileo Galilei pentru ideea sa radicală că soarele ar fi centrul universului. S-a demonstrat într-un final că ideile sale îndrăzneţe sunt corecte, la fel cum oamenii de ştiinţă le confirmă permanent la nivel global pe cele ale dr. Reich.

Cum ne îmbunătăţeşte energia orgonică sănătatea?


Oamenii de ştiinţă au descoperit cât de sensibil este organismul nostru la stresul geopatic. Atunci când energia câmpului magnetic este redusă, ca rezultat al impactului cu toxine, chimicale şi fertilizatori, ne este afectată energia vitală. De exemplu, stresul geopatic reduce nivelul de melatonină, cauzând tulburări de somn şi depresie.
Cercetătorii au mai aflat că energia orgonică poate neutraliza efectele dăunătoare ale stresului geopatic şi poate ajuta la vindecarea multor boli. Este de asemenea utilizată pentru protecţia faţă de radiaţiile electromagnetice periculoase provenind de la aparatele electrocasnice, telefoanele mobile sau a computerelor.

Beneficiile energiei orgonice:


•    Elimină toxinele, otrăvurile şi radiaţiile din aer
•    Reduce problemele de respiraţie, în special cele asociate astmului
•    Susţine sănătatea naturală, un nivel energetic optim şi starea de bine
•    Previne durerile de cap şi migrenele
•    Reduce impactul negativ al semnalelor Wifi
•    Îţi îmbunătăţeşte sănătatea per ansamblu

Traducere şi editare: Cătălina Rusin



SURSA: http://www.financiarul.ro/2012/08/20/energia-orgonica-esentiala-pentru-sanatatea-oamenilor/

P.S.
Această imagine este făcută la Tuşnad, după o meditaţie colectivă, unde energia orgonică...s-a colorat :) (nu este un curcubeu obişnuit, fiindcă ele sunt concave, nu convexe, ca în imagine).


Şi ca o părere personală...cred că majoritatea oamenilor nu au auzit despre această energie şi beneficiile ei, pentru ca să nu falimenteze anumite industrii...,tot aşa cum nu s-a auzit nici despre energia liberă şi faptul că ne-am putea descurca fără benzină, petrol, cărbuni, etc.

Să auzim de la foarte bine în sus !




miercuri, 8 aprilie 2015

SĂ FIM SĂNĂTOŞI ŞI PLINI DE ENERGIE !


            În perioada ce tocmai s-a încheiat, am participat şi noi la EXPO SĂNĂTATE, eveniment organizat de:  EXPO TIMIŞOARA INTERNAŢIONAL - www.expotimisoara.ro

            Au fost prezenţi peste 20 de expozanţi din România, dintre care unii reprezentând firme internaţionale de renume, ce au prezentat în faţa numerosului public, dar şi a celor ce activează în sistemul medical, gama serviciilor specifice, produsele aferente, produse utilizate în terapiile tradiţionale şi complementare, farmacii, mobilier medical, echipamente.

           Noi, cei de la "PUTEREA ORGONULUI", am făcut demonstraţii şi terapii gratuite cu aparatul LUVIOM - despre care găsiţi informaţii aici: 

http://www.luviom.ro/Pagina_Principala.php

şi am vorbit despre energia orgonică în general, prezentând diversele orgonite pe care le-am confecţionat recent. 
        
           Deşi nu ne-am aşteptat, considerând că la Mall oamenii vin mai mult pentru diverse aprovizionări casnice, am avut plăcuta surpriză să constatăm un interes deosebit pentru terpiile complementare şi produsele naturiste.

           Totodată am avut şi deosebita plăcere de a fi invitaţi în următoarea perioadă, la un salon de inventică a Banatului, împreună cu inventatorul aparatului LUVIOM, domnul Gheorghe Cohal, aparat pe care îl utilizăm alături de dispozitivele orgonice, în terapiile cu moxibustie orgonică, terapii despre care găsiţi mai multe informaţii, aici:

http://putereaorgonului.blogspot.ro/2014/11/terapie-prin-moxibustie-orgonica.html

           Aveţi în imaginile următoare, un mini-rezumat de la standul nostru expoziţional.

Vă mulţumim tuturor, în special organizatorilor !